Psihoterapia ( tratament fără medicamente)

Presupune utilizarea unor metode şi tehnici psihologice specifice , în vederea realizării unor schimbări în cogniţiile şi comportamentul oamenilor. Relaţia psihoterapeutică implică trei elemente esenţiale:

• Pacientul purtător de simptome sau inadaptat;
• Psihoterapeutul, depozitar în acelaşi timp al unor cunoştinţe şi experienţe specializate;
• Un mijloc privilegiat de comunicare.

Psihoterapia se bazează pe încrederea bolnavului în tratament şi în persoana terapeutului, pe reaţia de înţelegere reciprocă care se stabileşte între ei şi datorită căreia pacientul îşi poate exprima liber problemele , fără teama de a fi judecat, descătuşându-şi impulsiile şi repunând în discuţie imaginea pe care şi-o face despre el însuşi. În relaţia terapeutică astfel creată, subiectul învaţă să-şi modifice atitudinile faţă de propria-i persoană şi faţă de lumea exterioară, adaptându-se mai bine la realitate.

Câmpul psihoterapiei este extrem de vast, începând cu tulburările caracteriale şi nevroze şi terminând cu afecţiunile psihosomatice şi chiar psihozele.

Eficacitatea psihoterapiei este larg recunoscută în tratarea următoarelor afecţiuni:

• Tulburările copilăriei şi adolescenţei ( tulburări de învăţare, tulburări de vorbire sau limbaj, tulburări de dezvoltare pervazivă, tulburări de comportament , tulburări de alimentare etc.);
• Tulburări în legătură cu o substanţă (tulburările uzului de alcool, dependenţa de nicotină, consumul de droguri ilegale etc.);
• Tulburări afective ( depresii);
• Tulburările anxioase (agorafobia şi atacurile de panică, anxietatea generalizată, tulburarea obsesiv-compulsivă, fobiile, stresul posttraumatic etc.);
• Tuburări somatoforme (tulburarea de conversie, tulburarea de somatizare, hipocondria etc.);
• Tulburări sexuale ( dorinţă sexuală diminuată, tulburarea de erecţie, tulburarea de orgasm, ejaculare precoce, etc.);
• Tulburări de comportament alimentar ( anorexia şi bulimia);
• Tulburări de personalitate (tulburarea antisocială, tulburarea borderline, tulburarea evitantă, tulburarea narcisică, tulburarea dependentă, tulburarea histrionică etc.);
• Tulburări psihotice (ideaţie delirantă , gândire magică, evitare social, limbaj digresiv şi vag).

Metodele folosite în psihoterapie sunt adecvate cazurilor individuale: unii necesită încurajări şi sfaturi, alţii o reeducare iar alţi schimbări majore în planul cognitiv –comportamental, realizate prin tehnici specifice de psihoterapie şi hipnoterapie. La copii psihoterapia se axează pe tehnici expresive, cum sunt : desenul, modelajul, marionetele etc.Înainte de a întreprinde un tratament de acest gen este deci necesară cunoaşterea exactă a fiecărui pacient. Cele mai bune rezultate le obţin subiecţii care doresc să se vindece, care cooperează liber la tratament şi care sunt suficient de inteligenţi ca să înţeleagă mecanismele psihologice analizate.