Prof. dr. Florin Ulete Contextul actual din învățământ Trăim într-o societate caracterizată de incertitudine, schimbări accelerate și numeroase adversități. Adversitățile vieții se referă atât la contexte sociale traumatice (conflict armat, pierderea caselor, pandemii etc.), cât și la experiențe traumatice trăite în copilărie (comportamente abusive, expunere la violența domestică, consulul de substanțe etc.). În acest context instabil, provocările cotidiene ne solicită tot mai mult echilibrul emoțional și mental. Astfel, capacitatea de a ne menține clari în gândire, stabili în comportament și flexibili în fața dificultăților devine esențială pentru adaptare și bunăstare psihologică. În ultimii ani, sistemul educațional se confruntă cu provocări multiple: reforme frecvente, lipsa resurselor, încărcarea birocratică, precum și așteptări crescute din partea societății. Cadrele didactice sunt nevoite să se adapteze rapid la schimbări, să gestioneze clase eterogene, să răspundă nevoilor emoționale ale elevilor și, totodată, să mențină un standard ridicat al procesului educațional. Acest context generează un nivel ridicat de stres, epuizare profesională (burnout) și un impact semnificativ asupra stării de bine a profesorilor. În acest cadru, reziliența devine o resursă esențială, nu doar pentru supraviețuire profesională, ci și pentru menținerea echilibrului personal și emoțional. Totuși, adversitatea face parte din viața de zi cu zi si de multe ori un eveniment advers poate fi o oportunitate în fața provocărilor, o provocare către succes, demonstrând reziliență și învățare din eșec. Eșecul este o parte inevitabilă a vieții. Problema nu este eșecul, ci modul în care gestionăm eșecul, acesta face o diferență semnificativă în viața noastră. Definirea conceptului de reziliență Termenul „reziliență” își are originea în limba latină, din cuvântul resilire, care înseamnă „a sări înapoi” sau „a reveni la forma inițială”. În psihologie, reziliența desemnează capacitatea unei persoane de a face față situațiilor dificile, de a se adapta în fața adversităților și de a reveni, uneori chiar mai puternică, după perioade de stres, traumă sau eșec. Nu presupune absența dificultăților, ci puterea interioară de a le gestiona, de a învăța din ele și
Emoțiile – de la reprimare la exprimare adecvată contextului social
Profesor dr. Ulete Florin Articol publicat în vol. ”Restitutio Matei Basarab în ceas aniversar”, Vol. II, nr.1/2024 Ce sunt emoțiile? Emoțiile sunt trăiri subiective ce rezultă din acordul sau discrepanța dintre trebuințe sau așteptările unei persoane și realitate. Ele sunt ,,stări interne caracterizate prin reacții fiziologice, gânduri specifice și expresii comportamentale”. La nivelul proceselor fiziologice, emoțiile sunt asociate cu înroșirea feței, transpirație, modificări ale respirației etc. Nivelul cognitiv reflectă gândurile și convingerile noastre, care generează trăiri afective și reacții comportamentale specifice situațiilor cu care ne confruntăm. Evaluările cognitive sunt în mare parte responsabile pentru diferențierea emoțiilor. Din categoria reacțiilor comportamentale fac parte expresiile faciale, mimica, gestica, mersul și alți indicatori ai limbajului nonverbal. Reprimarea emoțională se referă la tendința de a ignora sau a ascunde emoțiile negative în locul exprimării și procesării lor într- un mod sănătos. Când emoțiile sunt reprimate, mecanismele noastre de apărare sunt afectate, nu mai funcționează normal, devenind nocive sănătății noastre fizice și psihice și generând presiune psihică, epuizare și somatizare. ,,Dacă îmi reprim cronic nevoile emoționale pentru a mă face acceptabil, pentru alți oameni, cresc riscurile de a fi nevoit să plătesc prețul sub formă de boală”. Autorul citat, pe baza observațiilor clinice, a întocmit o listă cu trăsăturile de personalitate prezente la persoanele cu boli cronice, de la cancer, boli autoimune până la afecțiuni ale pielii. Acestea sunt enumerate în ordine aleatorie: O preocupare obsesiv-compulsivă pentru nevoile celorlalți, în detrimentul nevoilor proprii; Hiperresponsabilitate orientată spre exterior ; ,,sunt responsabil pentru ceea ce sunt ceilalți oameni”; Reprimarea responsabilității și a furiei sănătoase. De precizat că aceste trăsături nu au nimic de-a face cu conștiința și voința individului. Nimeni nu se naște cu astfel de trăsături, ci le deprindem pe tot parcursul vieții. Cum răbufnesc emoțiile reprimate? Eric Bern a analizat, cu ajutorul ,,analizei tranzacționale,” trei mecanisme de manifestare a emoțiilor reprimate: Exagerarea: ,, elasticul’’- unele emoții pe care le trăim ne duc înapoi la
Depresia și suicidul la adolescenți
Prof. dr. Florin Ulete Articol publicat in vol “Restitutio Matei Basarab in ceas aniversar” vol. VI / nr. 1/2023 Depresia constituie o tulburare afectivă însoțită de simptome emoționale: tristețe, lipsă de speranță, durere, sentimentul de vid interior, pierderea interesului pentru activitate, dar și simptome fizice precum pierderea apetitului, scăderea în greutate, insomnii și lipsă de energie. În perioada adolescenței, momentele depresive sunt frecvente. Intensificarea conștiinței de sine, tendințele de introspecție, accentuarea simțului critic, asociate cu experiența de viață limitată, toate acestea cresc riscul de depresie sau chiar de suicid. Studiile arată că rata suicidului a crescut cu mai mult de 200% în ultimul deceniu[1] . De asemenea, studiile au arătat că peste 20% dintre adolescenți au probleme emoționale și o treime primesc îngrijiri psihiatrice pentru depresie. Există și situația în care aparţinătorii adolescenților suferind de diverse patologii ale sistemului nervos central, să prezinte ei înşişi episoade depresive cu anxietate, sentimente accentuate de neîncredere în capacitatea lor de a fi buni susţinători, precum şi sentimente de vinovăţie legate de posibilele pericole la care adolescenții aflaţi în grija lor pot fi expuşi, fapt ce le sporește adolescenților dezvoltarea unei stări anxios-depresive. Etiologia depresiei Depresia este determinată de mai mulți factori: În cazul unor persoane, depresia este determinată de factori din una dintre aceste arii de funcționare, în cazul altor persoane, depresia poate fi determinată de combinarea factorilor din toate aceste domenii. Suicidul în rândul adolescenților denotă prezența unei neliniști semnificative, exprimată prin suferință și deznădejde. Explicația acestei manifestări nu este legată neapărat de un factor precipitant, ci de istoria individuală a individului, o regăsim într-o viață problematică, în conflicte anterioare. Când analizăm situația unui adolescent cu comportament suicidar, informațiile provenind din prima sursă, de obicei de la părinți, pot fi deformate din câteva motive: supărarea, vinovăția sau negarea, chiar indiferența în fața unor probleme serioase care au existat. De asemenea, par să existe câteva paternuri în funcție de sex. Subiecții de sex masculin sunt
Părinte și profesor pentru adolescentul de azi
Articol publicat in vol “Restitutio Matei Basarab in ceas aniversar” vol. II / nr. 1/2021 Dintotdeauna școala a colaborat cu familia în diverse forme, dar azi din punct de vedere al schimbărilor survenite în plan social, se impune mai mult ca niciodată necesitatea întăririi legăturii dintre școală și familie. Adolescenții de azi trăiesc într- o lume mult mai diversificată, chiar și în cadrul propriilor școli. Tehnologia modernă îi expune pe adolescenții noștri la tot ce e mai bun și mai rău în cultura umanității. Adolescenții de azi nu dorm suficient, mulți sunt dependenți de ecrane, unii se confruntă cu hărțuirea și intimidarea pe rețelele de socializare, alții cu începerea vieții sexuale prea devreme etc. Pandemia de coronavirus ( covid 19) i-a aruncat într- o stare greu de înțeles pentru ei, lipsită de sens. Conform unui studiu al Asociației ,,Salvați Copiii”( 2021), unul din trei adolescenți suferă și manifestă stări de anxietate și/ sau depresie. Și mai îngrijorător este faptul că nesiguranța cu privire la prezent și la viitor i-a făcut pe adolescenți să dezvolte gânduri suicidare sau o ideație față de suicid. Având în vedere toate aceste schimbări și provocări survenite în contextul actual, relația școală – familie se cere racordată și redimensionată la noile standarde ale modernizării și eficientizării învățământului românesc. Rolul conducător în procesul de educație îl are fără îndoială profesorul, dar în calitatea sa de cel mai apropiat colaborator al școlii, părintele, are rolul de călăuză în viața unui adolescent. Toate studiile arată că influența cea mai semnificativă asupra vieții unui adolescent o au părinții săi. Ca atare, se impune o analiză psihologică a trinomului părinte-adolescent-profesor din perspectiva rolurilor pe care trebuie să le îndeplinească în contextul actual un părinte bun și un profesor eficient. Departamentului de Educație al Statelor Unite (apud Pânișoară, 2017) evidențiază cele mai importante roluri pentru meseria de părinte: Exprimarea iubirii necondiționate Majoritatea părinților își iubesc copiii dar nu toți își
Fericirea din perspectivă psihologică
Prof. dr. Florin Ulete Articol publicat în vol ”Restitutio Matei Basarab în ceas aniversar”, Vol. III, nr.1 /2020 Definirea fericirii Abordările contemporane ale fericirii se încadrează în două mari directii: perspectiva hedonică și cea eudaimonică ( Rai & Deci, 2001, apud. David, D., & Szentagotai- Tătar, A.). Perspectiva hedonică Etimologic, termenul de hedonism provine din grecescul „hedone”, care înseamnă „plăcere”, hedonismul devenid o doctrină a filosofiei care consideră plăcerea ca fiind scopul vieții. În psihologie, fericirea este înțeleasă ca stare subiectivă de bine caracterizată de emoții pozitive pe care noi le trăim atunci când obținem ceea ce vrem sau facem ceea ce ne dorim. Ca atare, principalul indicator al fericirii este considerat starea subiectivă de bine care reflectă o evaluare globală a veții unei persoane pe următoarele componente: satisfacție legată de viață, afectivitate pozitivă (frecvența emoțiilor pozitive) și afectivitate negativă (reducerea, pe cât posibil, a emoțiilor și dispozițiilor afective negative). Perspectiva eudaimonică consideră că fericirea nu poate fi redusă la plăcere, ci se leagă de virtute-Aristotel, „Etica Nicomahică”, ( Mc Mahon, 2004, apud. Szentagotai – Tătar & David). Fericirea eudaimonică este atunci când urmăm să ne realizăm potențialul, când trăim o viață cu sens și semnificație pentru noi. În psihologie, eudaimonia a reprezentat o preocupare importantă pentru psihologi, iar autorealizarea joacă un rol central în teoriile lui Maslow și Rogers, (Huta, 2003). Indivizii autoactualizați manifestă calități precum spontaneitatea și simplitatea, acceptarea propriei persoane și a celor din jur, aprecierea vieții, preocuparea pentru binele celorlalți și cultivarea unor relații sociale profunde și armonioase. Carl Rogers consideră că toate ființele umane sunt conduse de ,,tendința de autoactualizare’’, adică tendința de a-și realiza la maximum potențialul. Pornind de la accepțiile date, putem considera că fericirea este o stare subiectivă de bine caracterizată de emoții pozitive sau plăcute de la mulțumire până la bucurie intensă. Principiile fericirii Cercetările care au abordat fericirea din perspectivă psihologică, au adus contribuții importante referitoare